Parinte in Romania

După succesul răsunător din Cluj-Napoca, conferința PĂRINTE ÎN ROMÂNIA ajunge la București, sâmbătă 8 FEBRUARIE 2025.

URANIA CREMENE, TEODORA MEȚIU, ATENA BOCA și PROF.UNIV.DR. RADU ȚINCU vin în premieră pe aceeași scenă la Bucuresti, în cadrul hotelului SHERATON (sala Platinum) într-o serie de interviuri de excepție moderate de FLORENTINA FÂNTÂNARU.

Într-o societate în care industria de parenting se bucură de un real succes, fiind totodată bombardați de informații din toate mediile cu privire la sfaturi de creștere a copiilor, e important să știm cum, cât și de unde să ne luăm informațiile corecte, acele informații care stau la baza construirii unei societăți sănătoase. Părinții sunt cei care pun temelia unei astfel de societăți, părinții fiind de fapt viitorul.


Ce înseamnă să fii părinte? Cum comunică un adult cu un copil? Ce provocări ai? Vei fi un părinte bun? Ești un părinte cool? Adicțiile reprezintă un pericol în creșterea copilului tău? 

Răspunsuri la multe dintre întrebările tale le vei primi în cadrul conferinței PĂRINTE ÎN ROMÂNIA.


Pe scena evenimentului vin 5 experți de top care au demonstrat că parentingul nu este doar un trend, parentingul corect este viitorul.

Împărtășim experiențe, construim viitorul!

LaTerre Cosmetics prezintă PĂRINTE ÎN ROMÂNIA, un eveniment dedicat părinților și viitorilor părinți care doresc să învețe mai multe despre arta parenting-ului și să împărtășească din experiențele lor în sesiunile special create de Q&A, alături de speakerii prezenți pe scena evenimentului.

Evenimentul promite o experiență educativă, care își propune să ofere o perspectivă nouă și cât mai corectă asupra rolului de părinte.


Conferința Părinte în România va avea loc în cadrul Hotelului Sheraton, sala Platinum, începând cu ora 18:00. Accesul în sala evenimentului se va face începând cu ora 17:00.