Transylvania Open WTA 250 - Finale (Duminica)
Transylvania Open WTA250, cel mai mare turneu de tenis feminin din România, votat de către jucătoare în doi ani consecutivi (2022 și 2023) cel mai bun turneu din lume la categoria lui, a ajuns la ediția a V-a și se va desfășura în perioada 1-9 februarie 2025, la BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se joacă indoor, pe hard. Organizatorii pregătesc, ca în fiecare an, două terenuri de joc pe care se vor întrece 32 de jucătoare, care concurează la simplu, și 16 echipe, la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 250.000$. Turneul este organizat în baza unei licențe permanente ceea ce garantează stabilitatea și locul în calendarul WTA în anii care urmează.
Pentru ediția din 2025, deja au confirmat prezența Simona Halep, Ana Bogdan, finalista ultimei ediții a Transylvania Open, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, cele mai valoroase jucătoare de tenis ale României.
Ediția a V- a Transylvania Open WTA 250 va avea loc la BT Arena, Cluj-Napoca, în perioada 1-9 februarie 2025.
1-2 februarie meciuri de calificare pentru tabloul principal
3-9 februarie meciuri pe tabloul principal (Main Draw)
Grăbește-te să achiziționezi biletele puse în vânzare!
ACCES MINORI
Competiția permite accesul gratuit pentru minorii cu vârsta sub 6 ani, cu condiția să fie ținuți în brațe de adulții care îi însoțesc. Regula este că un adult poate intra cu un singur copil cu vârsta sub 6 ani.
Copiii care un împlinit 6 ani au nevoie de bilet pentru a intra în sală, la turneu. Nu există bilete cu preț redus pentru copii.
Începând cu 1 februarie, BT Arena va găzdui două terenuri de tenis (CENTRAL + TERENUL NUMĂRUL 2), complet separate.
Biletele puse în vânzare pentru TERENUL CENTRAL oferă acces și la TERENUL NUMĂRUL 2, în limita locurilor disponibile.