Der Kirschgarten / Livada de vișini / The Cherry Orchard

von/ de/ by: Anton Tschechow / Anton Cehov / Anton Chekhov

Regie/ Regia/ Direction: Volker Schmidt (a.G.)

Mit/ Cu/ With:

Ioana Iacob, Alma Diaconu, Oana Vidoni, Bülent Özdil, Marc Illich, Rareș Hontzu, Olga Török, Yannick Becker, Aida Olaru, Franz Kattesch, Ida Jarcsek-Gaza, Richard Hladik

Inszenierung und Bühnenbild/ Regie și decoruri/ Direction and Sets: Volker Schmidt  (a.G.)

Musik/ Muzică/ Music: Petre Ionuțescu (a.G.)

Regieassistenz/ Asistență de regie/ Direction assistance: Robert Bogdanov-Schein

Bühnenbildassistenz/ Asistență de decor / Set Assistant: Ioana Popescu

Machia/ Machiaj/ Make-up: Bojita Ilici

Inspizienz/ Regie tehnică/ Technical direction: Cătălin Tănase 

DE

"Ich bin hier geboren, meine Mutter lebte hier, mein Vater, mein Großvater… ich liebe dieses Haus, ich kann mir mein Leben ohne den Kirschgarten nicht vorstellen, und wenn man ihn verkaufen muss, dann verkauft mich gleich mit ihm…", sagt die aus dem Ausland  für einige Wochen auf ihr Gut zurückgekehrte Ljubow Ranewskaja. Der Kirschgarten, von dessen Schönheit im ersten Akt des Stückes geschwärmt wird, steht hier für mehr. Er steht für ein Zuhause, für eine sorglose Kindheit und Jugend, während seine immer wiederkehrende Blüte die Gewähr für einen Neubeginn, für die stetige Erneuerung des Lebens zu sein scheint. Doch am Schluss holt die Wirklichkeit alle und alles ein.

Zu Recht wird Der Kirschgarten, das letzte große Drama des russischen Schriftstellers, das er vor seinem frühen Tod schrieb und als Komödie bezeichnete, als Zeitenwende interpretiert: Die Adligen, die ihr Vermögen im Ausland verschwenden, treten ab, während die geschäftstüchtigen Kleinbürger ihre Stelle einnehmen. Doch Tschechow wäre nicht der Autor, von dem jeder Regisseur träumt, führte er uns nicht eine menschliche Komödie vor. Es ist die des vertanen Lebens, der Illusionen und die der Irrungen der Liebe: Ljubow Ranewskaja liebt den Mann, der sie um ihr letztes Geld gebracht hat, Waria wird zur Heirat mit dem Aufsteiger Lopachin gedrängt, der ewige Student Trofimow liebt Anja, selbst wenn er glaubt, über solche Gefühle erhaben zu sein. Am Ende steht der Verlust. Doch die Reise geht immer weiter.

RO

,,M-am născut aici, mama mea a locuit aici, tatăl meu, bunicul meu... Iubesc această casă, nu-mi pot imagina viața fără livada de vișini, iar dacă trebuie vândută, atunci vindeți-mă și pe mine odată cu ea…”, spune Liubov Ranevskaia, care se întoarce după o călătorie în străinătate de câteva săptămâni, la moșia ei. Livada de vișini, a cărei frumusețe este lăudată în primul act al piesei, reprezintă mai mult de atât. Ea este sinonimă căminului, copilăriei și unei tinereți lipsite de griji, în timp ce înflorirea ei recurentă pare a fi garanția unui nou început, unei constante reînnoiri a vieții. Dar, în final, realitatea ajunge din urmă pe toată lumea.

Livada de vișini este ultima mare dramă a scriitorului rus, pe care acesta a scris-o înainte de moartea sa prematură și pe care a descris-o ca fiind o comedie. Este interpretată, pe bună dreptate, ca fiind un moment de cotitură în timp: aristocrații, care își risipesc averile în străinătate dispar, iar micii burghezi întreprinzători le iau locul. Dar Cehov nu ar fi autorul la care visează orice regizor dacă nu ne-ar prezenta o comedie umană. Este o poveste despre vieți irosite, despre iluzii și povești de dragoste încurcate: Liubov Ranevskaia îl iubește pe bărbatul care i-a smuls ultimii bani, Varia refuză să fie împinsă la o căsătorie cu parvenitul Lopahin iar eternul student Trofimov o iubește pe Ania chiar dacă se consideră superior iubirii. În final domină disperarea. Dar călătoria continuă.

EN

“I was born here, my mother lived here, my father, my grandfather... I love this house, I can't imagine life without the cherry orchard, and if it has to be sold, then sell me along with it…”, says Liubov Ranevskaya, who returns, after a few weeks overseas, to her estate. The cherry orchard, whose beauty is praised in the first act of the play, is more than that. It is synonymous with home, childhood and carefree youth, while its recurrent blossoming seems to guarantee a new beginning, a constant renewal of life. But in the end, reality catches up with everyone.