spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
Sala Parter
CASTELUL ZÂNEI NOPŢII
după Gerdt von Basewitz
CONCEPT ARTISTIC: Claudia Stühler; SCENOGRAFIA: Roua Vasilescu; MUZICA: Florin Grigoraş; în DISTRIBUŢIE: Daniela Dragomir, Angela Páskuy, Claudia Stühler, Mihaela Grigoraş (voce), Horaţiu Dancu (voce), Jenö Major (voce), Adrian Prohaska (voce);
durata: 45 min.
preț bilet flexibil: 12 lei
Visul unui copil e mereu o poveste captivantă, iar spectacolul Castelul Zânei Nopții reușește să-i facă pe toți micii spectatori personajele unui tărâm magic, unde aceștia învață, prin intermediul unui dialog interactiv, cum să-și depășească temerile și micile frici care vin o dată cu lăsarea întunericului. Cei mici vor întâmpina alături de Zâna Nopții, care are rolul de povestitor, fenomenele naturii invitate la castelul ei, pentru balul de la miezul nopții.
Rând pe rând își fac apariția Marele Tunet, Roza Vânt, Stăpâna Norilor, Vrăjitoarea Fulger, Strop de Ploaie, Uriașul Furtună, Soldatul Grindină, Doamna Holle, Înghețul Max, Spiridușul Apelor, Roua Dimineții, Crăiasa Soare, iar când toată lumea s-a adunat, Străjerul Căii Lactee intră brusc în hol, plângându-se furios de oaspeții Zânei Nopții, pentru că cei mai mulți dintre ei au stricat sau au încurcat ceva atunci când au sosit. Cu toate acestea, el este liniștit cu un bacșiș generos de la fenomenele naturii, iar balul, la care sunt invitați toți copiii, poate continua mai departe.
data premierei: 21 aprilie 2013.