BUJOR - Teatrul Dramatic Galati
9
sep
BUJOR - Teatrul Dramatic Galati
Sala de Teatru la CUB, Str. Agata Barsescu nr.18, Iasi
9 septembrie 2024, Ora 18:00

Info eveniment


Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Titlul spectacolului : BUJOR

Autorul: Doru Vătavului

Regia: Leta POPESCU

Scenografia: Bogdan SPĂTARU

Decorul: Bogdan SPĂTARU

Costumele: Bogdan SPĂTARU

Muzica originală: Oana HODADE

Distribuţia : Vlad Volf ( Bujor - învățătorul ), Ștefan Forir ( Ion - tatăl alfa ), Ciprian Brașoveanu ( Ionuț - tatăl beta ), Vlad Ajder ( Darius - tatăl informat ), Elena Ghinea ( Miki - mama șefă ), Petronela Buda ( Cristina - mama singură ), Flavia Călin ( Laura - mama sfântă ), Maria Niță (Simona -mama precaută)

Durata spectacolului : 1 h 50 min, + 16 ani

„Tema din spectacolul Bujor este una delicată și anume: Cum putem vorbi despre educația sexuală în școli? Cred că aici avem cu toții experiențe, mai ales la nivelul primelor lecții pe care le-am primit în acest sens în școală…, adică nicio lecție. Bujor este o comedie „tandră”... Pentru că ne-am străduit să nu judecăm alte tipuri de gândire a acestor subiecte de educație sexuală, alte orientări sexuale… nu e un spectacol care ceartă oamenii, nu e un spectacol care să arate cu degetul…este un spectacol care invită să vorbim, cu căldură, despre ceva ce ne roade pe toți” (Leta Popescu).

Bujor este un spectacol inspirat din fapte reale, luând forma unei ședințe cu părinții convocate de urgență în urma unui eveniment neobișnuit petrecut la clasa a IV-A (A de la “Atenție, se lasă cu scandal!”). Sentimentul predominant devine unul comun tuturor, acela de indignare față de propunerea domnului învățător Bujor de a avea un opțional la clasă despre educație sexuală. Personajele sunt denumite cu mult umor și ironie: tatăl alfa, cel beta, cel care pretinde că este informat, precum și mama șefă, cea sfântă și cea precaută. Toți, deși reprezentanți ale unor tipologii diferite, au crescut la fel, într-o lume în care discuțiile despre acest subiect erau interzise și rușinoase, descoperirile lor din copilărie și adolescență fiind redate în spectacol prin flashback-uri care ne arată că „așa nu!”.

Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2024 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.