CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA

11 Martie

ora 19:30

Sala Sala Uzina cu Teatru

de Ion Luca Caragiale

premiera 4 februarie

regia: Ion Sapdaru

scenografia: Cătălin Târziu 

selecția muzicală: Anne Marie Chertic

distribuția:

Doru Aftanasiu

Anne Marie Chertic

Oana Sandu

Durata: o oră

Singurătatea bătrânului demagog și a devotatei sale neveste… 

Conul Leonida față cu reacțiunea este, după părerea mea, cea mai bună piesă a lui Ion Luca Caragiale. Este o bijuterie dramatică măiestrit șlefuită pe toate fațetele. Este o rarisimă și perfectă împletire a subiectului, caracterelor dramatice, manierei (stilulului) și a finalului rocambolesc.

Dar dincolo de confuzia anecdotică, genială prin simplitatea sa, în piesă transpare o temă care m-a interesat în mod special în acest spectacol.

Senectutea.

Dincolo de ambițiile politice ale lui Leonida, se află neputnicia celui dat la o parte, scos pe linie moartă, lipsit de puterea de a face ceva, celui care nu mai are posibilitatea, capacitatea, dar și libertatea de a realiza ceva sau de a acționa. Bătrânețea aduce și inutilitatea. 

Bravul nostru pensionar Leonida, fire aprigă în trecut, mare vorbitor prin cafenelele din mahalaua bucureșteană, acum are un singur spectator: a doua nevastă, bonoma Efimița, pețită de undeva din provincie, pe care politicianul, dar și psihanalistul Conul Leonida o inițiază în toate cele neștiute de biata femeie. Despre marile intrigi ale Vaticanului, disciplina de fier a trupelor lui Galibardi, mecanismul îmbolnăvirii de fandaxie și ipohondrie și modalitățile prin care poți să scapi de aceste indispoziții sufletești. 

E simplu: nu trebuie să dormi cu fața în sus. 

Dar mai ales, marele om de stat Leonida o inițiază pe Efimița în tainele celui mai mare dușman al poporului – statul. Care nu mai dă odată legea de murături, lefuri bune și scutirea de biruri. 

Aceste două ființe tragic de comice trăiesc într-un cavou călduț, răsfățându-se cu ceaiul de tei seara și așteptând un singur eveniment în fiecare dimineață. Venirea Saftei, fata ce le face focul în sobă. Și care le aduce noutăți din mahala și de prin lumea reală. Iată că și în dimineața asta de crâncen făurar vine să împrăștie fantasmagoriile celor doi bătrâni speriați de moarte. 

Așadar, nicidecum revoluție sau, Doamne ferește, reacțiune. (Nu mai insistăm pe faptul că, în țărișoara noastră, aceste evenimente se cam aseamănă, dacă ne gândim bine). 

A fost lăsata secului…”

Ion Sapdaru