Transforma ziua copilului tau într-o experienta unica: Workshop cu Mirela Retegan
24
nov
Transforma ziua copilului tau într-o experienta unica: Workshop cu Mirela Retegan
Sala Grande Vista, Wonderland Cluj Resort, nr. 5A-H, Feleacu, judetul Cluj
24 noiembrie 2023, Ora 15:30

Info eveniment

Suntem încântați să vă anunțăm un eveniment special dedicat tuturor părinților care doresc să transforme ziua copilului lor într-o experiență memorabilă și unică: Tanti Prezentatoarea, creatoarea Găștii Zurli, fenomenul iubit de copii și părinți deopotrivă, se alătură echipei noastre pentru a-ți împărtăși secretele unei petreceri de neuitat.


În cadrul workshop-ului vei avea ocazia să înveți direct de la cea care a imaginat și apoi transpus în realitate toate spectacolele celei mai îndrăgite trupe de entertainment pentru copii, cum să aduci magia și bucuria în viața micuțului tău într-un mod inedit și personalizat.


Mirela va împărtăși cu cei prezenți la workshop secretele ei, trucuri și sfaturi practice pentru a transforma orice spațiu într-un tărâm de basm și pentru a crea amintiri de neuitat pentru copilul tău. Vei învăța cum să te organizezi eficient, să-ți pui în valoare creativitatea și să profiți la maximum de resursele disponibile.


Nu rata ocazia de a învăța de la cei mai buni și de a transforma ziua copilului tău într-un eveniment de poveste. Înscrie-te acum și începe să creezi amintiri de neprețuit pentru micuțul tău.



Background speaker:


Mirela Retegan a avut un vis: acela de a aduce bucurie în sufletele copiilor. Este fondatoarea fenomenului „Gașca Zurli”. A început acest proiect în urmă cu 16 ani, într-un moment greu al vieții sale, fiind nevoită să privească spre viitor cu încredere și optimism. 


A făcut radio, televiziune, presă scrisă. A creat un nume în România. Este Zurli de 15 ani. Este Tanti Prezentatoarea. A scris cărți. Este antrenorul părinților. Este omul faptelor bune. O găsim peste tot – pe rețelele de socializare, la Europa Fm, pe blog. Face lucrurile din jurul său să se miște indiferent de situație.


Este fiică, prietenă, confidentă, dar, înainte de toate, este mamă.

Ca sfat, pentru că i se cere des, îndrumă ca fiecare părinte să-și lase puiul să zboare. Să aibă încredere că pot crește copii liberi, fericiți și responsabili. Să iubească fără să pună presiune și să se lipsească de gândul că sunt stăpânii propiilor copii.
Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2024 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.