TUSNAD GASTRO BLUES FEST
Băile Tușnad | 19 - 21 martie 2020
DESCOPERĂ! - valorile naturale și culturale...
GUSTĂ! - din preparatele tradiționale...
ÎNCEARCĂ! - activități ce oferă trăiri autentice
din destinația ecoturistică Băile Tușnad și împrejurimile
Update 26 februarie! Cei care nu au apucat sa isi achizitioneze bilete la concerte le pot urmari in transmisie live pe ecranele din Gastro Blues Pavilion, in conditii excelente de sonorizare. Pavilionul este amplasat in cort incalzit vis a vis de Centrul Multiculural "Laleaua", iar pretul unui abonament este de 70 de lei
Organizația GeoEcologică ACCENT, în colaborare cu Primăria Băile Tușnad, vă invită la „Tusnad Gastro Blues Fest 2020”, un proiect pilot aflat la prima ediție, care se va desfășura în perioada 19-21 martie 2020 în stațiunea Băile Tușnad. „Tusnad Gastro Blues Fest 2020” este un eveniment organizat în premieră, al cărui motor este dorința de a promova atât blues-ul, un gen muzical apreciat de publicul elitist, cât și zona ca destinație de ecoturism și gastronomia locală.
Evenimentul reprezintă un concept unic datorită faptului că pe durata festivalului, mai mulți bucătari profesioniști vor găti, timp de 3 zile, în 10 restaurante din stațiune. Ca și temă a fost aleasă „redescoperirea gusturilor de altă dată”, bucătarii putând să dea frâu liber imaginației și să gătească tot ceea ce doresc pe această temă. Punctul culminant va fi atins sâmbătă (21 martie 2020) când începând cu ora 12:30 sunteți invitați la expoziția culinara, unde va veți putea bucura de peste 30 de feluri de mâncare extrem de apetisante. Pofticioșii care ajung la Băile Tuşnad trebuie să ştie că rețetele cele mai reușite pregătite în cadrul festivalului vor fi incluse în meniul restaurantelor în noul sezon turistic 2020.
Serile sunt dedicate blues-ului, pe scena Centrului Multicultural „Laleaua” urmând sa urce artiști importanți, atât din țară cât și din străinătate (SUA, Belgia). Și cum blues-ul merge de minune cu un vin bun, va veți putea delecta și cu câte un pahar de vin oferit de partenerii noștri în cadrul degustărilor dinaintea concertelor.
Pentru concertele blues sunt disponibile atât abonamente cât și un număr limitat de bilete de o zi, la următoarele preturi:
· abonamente 19-21 martie: 115 lei pană pe 18 februarie 2020. După această dată prețul unui abonament va fi de 145 lei
· bilete de o zi: 45 lei pană pe 18 februarie 2020. După această dată prețul unui bilet de o zi va fi de 55 lei
Pentru expoziția gastronomică din data de 21 martie biletele se achizitioneaza separat, dupa cum urmeaza: 25 lei pană pe 18 februarie 2020, urmând ca după această dată prețul să crească la 35 lei.
Abonamentele și biletele se vor putea achiziționa online pe iabilet.ro și entertix.ro și la fața locului (Centrul Multicultural „Laleaua”).
Mai multe informații despre:
TUSNAD GASTRO BLUES FEST
www.facebook.com/TusnadGastroBluesFest
Mai multe informații despre:
CUM SĂ AJUNGI | CE SĂ VEZI |CE SĂ FACI |CAZARE ŞI MASĂ
Găsiți pe pagina destinației de ecoturism BĂILE TUȘNAD ȘI ÎMPREJURIMILE:
www. www.eco-turism.ro | bailetusnad.eco
www.facebook.com/BaileTusnadsiImprejurimile
REDESCOPERĂ BĂILE TUȘNAD ȘI ÎMPREJURIMILE:
ecoturism și wellness
· singurul lac vulcanic din sud-estul Europei: Lacul Sfânta Ana;
· sute de izvoare de ape minerale pentru băut și îmbăiat;
· observatoare de urs realizate de unul dintre cei mai renumiți fotografi de natură din lume;
· locul unde s-a reîntors și castorul (Castor fiber);
· mâncare secuiască ca la mama acasă;
· porțile de lemn și bisericile fortificate, simboluri ale culturii secuiești;
· multe opțiuni de recreere activă.