Filarmonica Banatul Timișoara vă invită la unul dintre evenimentele-emblemă ale orașului: Festivalul Timișoara Muzicală. Primul eveniment al Filarmonicii din cadrul ediției a XLVIII-a este concertul vocal-simfonic susținut de Orchestra simfonică și avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Radu Popa, împreună cu Corul „Ion Românu”, dirijat de maestrul Iosif Todea. Pe scenă se vor afla soliștii Daniel Ciobanu - pian, Luiza Fatyol - soprană, Ovidiu Purcel - tenor, Mihai Damian - bariton.
Cu câteva zile înainte ca ortodocșii să celebreze Paștele, programul evenimentului îi introduce pe melomani în spiritul sărbătorilor pascale prin oratoriul „Iisus pe Muntele Măslinilor”, singurul oratoriu compus de Ludwig van Beethoven. Lucrarea evidențiază latura umană a lui Iisus mai mult decât cea divină și a fost creată într-o perioadă în care Beethoven începuse să-și piardă auzul; este un simbol al forței creatoare a omului în pofida încercărilor la care este supus.
În programul serii de 2 mai a fost inclus și Concertul pentru pian și orchestră nr. 4 în sol major, op. 58, compus de același magnific Ludwig van Beethoven.